Stabilizarea şi prevenirea eroziunii pantelor naturale

Stabilizarea şi prevenirea eroziunii pantelor naturale

Compoziția pământului, cantitatea intemperiilor și topografia terenului sunt câțiva dintre factorii principali care influențează modul de eroziune a solului. Păstrarea aspectului natural plantat este prioritar pentru protejarea pantelor indiferent că este vorba despre amenajarea unei gradini private sau a unui teren public, și reprezintă o metodă ecologică şi accesibilă financiar.

Sistemul de protecţie cu geocelula asigură stabilitatea necesară solului şi vegetaţiei ce creşte pe acesta, printr-o reţea de celule interconectate. Sistemul fixează solul şi creşte rezistenţa vegetaţiei prin protejarea rădăcinilor împotriva alunecărilor.

Geocelulele sunt fabricate dintr-un polimer rezistent în timp față de condițiile de mediu, au forma unui fagure atunci când sunt montate și reprezintă metoda potrivită de stabilizare a pantelor atunci când se dorește obținerea unui aspect natural, înverzit.

 

A) Stabilizarea acostamentului unei autostrăzi din Halton Hills, Ontario, Canada – 1996

1

Fig. 1. Finalizarea stabilizării acostamentului şi etape intermediare

Provocarea:

Construirea podului de pe Autostrada 7 din Halton Hills avea ca efect secundar destabilizarea malurilor acostamentului. Lipsa de siguranţă a văii adânci şi a râului peste care era necesară construirea podului provoca îngrijorarea mai multor agenţii guvernamentale. Obligatoriu era ca această pantă abruptă, de o proporţie 1.5:1, să fie stabilizată cu vegetaţie pentru a-şi păstra aspectul natural. Planul arhitectilor peisagisti si ai inginerilor proiectanţi, Ecoplans şi Mccormick Rankin, era să stabilizeze malurile minimalizând amprenta construcţiei la baza văii.

Execuţia lucrării:

Sistemul de geocelule cu tendoane de ancorare la sol a fost instalat pe suprafaţa pantei. Pe măsură ce lucrările înaintau, secţiunile de geocelule erau întinse îmbrăcând pantele şi fiind ancorate la bază. Câte trei tendoane de ancorare ofereau fiecărei secţiuni rezistenţa necesară pentru protejarea împotriva forţelor laterale ale eventualelor alunecări.

Rezultatul:

Pantele au fost plantate cu arbuşti şi cu un amestec de seminţe ale plantelor indigene pentru stabilizare imediată. Mulţi ani după finalizarea proiectului panta rămâne invadată de vegetaţie, este stabilă şi se comportă cum a fost proiectată (fig. 1).

 

B) Stabilizarea acostamentului unei autostrăzi din Cleveland, Ohio – 1990

2

Fig. 2. Etapa intermediară a lucrării de stabliziare a pantei

Provocarea:

Pentru repararea şi estetizarea zonelor extrem de erodate ale acostamentului, arhitectul peisagist al lucrarii a realizat si coordonat un proiect de restaurare ce presupunea stabilizarea a 5.6 km liniari de pantă, din care trebuia să se excaveze sau să se adauge pământ. Apele de şiroire provenite din ploile torenţiale au saturat solul argilos şi substratul nisipos de la bază provocând alunecări de teren repetate pe aceste zone cu pante cu raporturi cuprinse între 2:1 şi 1.5:1. Proiectul cerea remodelarea pantei, rezolvarea drenajului şi plantarea de arbori arbuşti şi vegetaţie subarbustiva. Înainte de amenajarea peisageră era necesar stabilizarea a unei suprafeţe de aprox. 10.400 mp.

Execuţia lucrării:

Echipele de peisagişti au pregătit pantele prin înlăturarea a 10 cm de sol pentru a fi nivelat şi a permite aplicarea geocelulei. După ce toate secţiunile de geocelula au îmbrăcat pantă, un utilaj Manitou cu braţ extensibil a umplut celulele cu pământ fertil (fig. 2). Lucrarea a continuat cu însămânţarea (fig. 3), iar în primăvara următoare, mici suprafeţe din secţiunile de geocelule au fost tăiate pentru a permite plantarea arborilor şi a arbuştilor. În zonele în care au apărut izvoare naturale arhitectul peisagist a propus si implementat aşternerea unui strat de balast pentru drenaj.

Rezultatul:

După încheierea lucrării, nordul statului Ohio a fost supus unor ploi torenţiale pe toată durata toamnei, iernii şi primăverii următoare. Performanţa sistemului cu geocelule a fost considerată ca fiind excepţională.

3

Fig. 3. Panta stabilizată, înaintea plantării arborilor

 

C) Stabilizarea malului râului Little Miami River din Ohio – 1999

4

Fig. 4. Finalizarea stabilizării malului râului

Provocarea:

Acest proiect de succes a constituit o colaborare între mai multe echipe de proiectanţi peisagişti: Presto Products Co., Bozeman, Mont. Inter-Fluve Inc., Sunesis Construction Co. şi departamentul de administrare a parcurilor din Hamilton, Ohio. Echipa formată a conceput şi construit un sistem compus din mai multe materiale şi metode pentru protejarea malului unui râu cu debit mare, având în vedere siguranţa ce trebuie oferită entuziaştilor ce vizitează parcul prin care îşi urmează cursul.

Parcul era în riscul de a pierde din cauza eroziunii un segment de mal cu o înălţime de 9 m şi o lungime de 260 m. Curenţii foarte puternici ai râului şi schimbările frecvente de nivel a apei au cauzat degradarea pantei malului astfel încât în majoritatea zonelor acesta devenise vertical.

Acest mal are rolul de separare a râului de lacul Isabella, construit artificial în parc. Panta abruptă a malului devenise un risc pentru vizitatorii parcului şi constituia un pericol şi pentru fauna râului, întrucât aici trăiesc specii multiple de peşti şi moluşte ce sunt sensibile la micile modificări ale habitatului.

Întrucât fauna râului presupunea o foarte atentă rezolvare a problemei, nu se puteau folosi materiale tradiţionale precum ciment, lemn sau stânci mari. Vegetaţia singură nu putea face faţă forţelor hidraulice puternice produse de curenţii râului.

Astfel, inginerii au apelat la o combinaţie de sisteme pentru prevenirea şi stoparea eroziunii pentru a îndeplini atât cerinţele funcţionale, de mediu, cât şi cele estetice. Au fost folosite: pietre pentru fundaţie, sistem de geocelule, geoblocuri, şi vegetaţie indigenă.

Execuţia lucrării:

Pentru aspectul estetic au fost folosite roci naturale şi nu blocuri de beton pentru crearea primului strat de protecţie. Roci de dimensiuni medii (Ø = 0.75 m) au fost alese cu grijă şi spălate înainte de a fi montate în râu. Un strat de 3 m de pietre au fost aşezate la baza pantei, sub apă, iar deasupra nivelului mediu al râului acestea se înaltă 1 m.

A fost înlăturat solul degradat de la suprafaţă şi nivelat terenul, apoi a fost aşezat un strat de drenaj din balast, iar deasupra s-a turnat un strat de pământ de pădure de 1 m. Următoarea etapă a constat din suprapunerea geoblocurilor pe o înălţime de 3 m. În spaţiile dintre geoblocuri au fost plantaţi butaşi de salcie.

În continuare, până la limita superioară a malului s-a instalat sistemul de geocelule care a fost acoperit cu pământ fertil şi în care a fost plantată pentru stabilizare maximă cu vegetaţie nativă: arbori, arbuşti şi subarbuşti, în total peste 100 de specii diferite de plante.

Rezultat:

Şi în prezent, malul este în totalitate acoperit cu vegetaţie şi rezistă cu succes împotriva forţelor erozive ale râului (fig. 4).


Bibliografie

Presto Geosystems, Vegetated Case Study Summarry 1 (pag. 2), [online], 2008;

Presto Geosystems, Dawn Skelly. Geotechnical Fabrics Report (pag. 1 – 2), [online], 1999;

A.Pripis, “Restructurarea Funcțională și Remodelarea Peisajului în Stațiunea Costinești”, București, 2011.


 

Consultanta si proiectare in arhitectura peisagera, Alexandru Pripis Arhitect Peisagist – 0722.386.992

Leave a Comment (0) ↓

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.