Tema proiectului a fost formulată inițial cu o mulțime de elemente și îmbunătățiri aduse spațiului existent, iar după dezvoltarea și prezentarea acestuia a fost îndrăgit imediat. Totuși, circumstanțele au determinat-o pe Iulia să renunțe la mare parte dintre elemente și a ales să prioritizăm doar ce era mai important pentru ea și familia sa.
Astfel, inițial a fost dorit să propunem soluții pentru a schimba aspectul gardurilor dinspre vecini, un spațiu de șezut într-o atmosferă călduroasă în zona vechii parcări ce s-a dorit a fi desființată, un loc pentru tomberon și mascarea contorului de gaze de lângă accesul în curte, 2 pergole – una la începutul culoarului lateral și una în curtea din spate, o soluție pentru mascarea țevilor și a altor 2 contoare de gaze de pe peretele casei, plus montarea mai multor jardiniere care să înverzească și să dinamizeze colțurile mai retrase. Din păcate a trebuit sa se renunțe la toate aceste cerințe, iar Iulia a optat în final pentru înlocuirea pavajului existent și refacerea layoutului circulației, montarea sistemului de irigație, a păstrat 90% din schema propusă de plantare și a dorit implementarea parțială a sistemului de iluminat propus.
La execuție, pentru a monta noul pavaj din plăci de ardezie naturală sub nivelul actualelor ferestre de la demisol, a fost nevoie mai întâi să spargem placa existentă de beton armat. Am lărgit spațiul verde în grădina din spate și am făcut loc pentru mai multe plante, în timp ce am păstrat funcțiunea de loc de petrecut timpul și de luat masa la exterior. În lateralul casei am montat pavajul jucat, într-un fel în care griul mineral al ardeziei fuzionează cu verdele plantelor. În grădina de prezentare din fața curții am reconfigurat spațiul verde care inițial era fragmentat si mult redus, și l-am străbătut cu o alee ușoară din dale de ardezie neregulată montate în pași de pisică.
Sub toate zonele plantate a fost montat un sistem de irigație îngropat, care picură ascuns, chiar la rădăcini. De asemenea, prin șanțurile inițiale am tras și țeava de apă ce alimentează chiuveta montată în zona din spate a curții, adiacent cablurilor sistemului de iluminat.
Fiind în mare parte o grădină umbrită, în lateralul și în spatele curții am folosit plante precum bârcoace, voiniceriu, heuchera, crini de toamnă, ferigi, saschiu și călini. Zona din față fiind mai luminoasă a permis folosirea unor specii iubitoare de soare, de tipul: ceapă decorativă, echinacea, lavandă, rudbechie, sorbestrea și veronicastrum, alături de accentul vertical – oțetarul roșu. |
Pe scurt:
|