Centru civic, Râmnicu Vâlcea

 

Comentariul autorului:

 

Centrul Municipiului Râmnicu-Vâlcea a trecut, începand cu anii ‘50, printr-un proces de restructurare specific perioadei comuniste din România postbelică. Prin amenajarea de tip scuar cu alei și spații verzi organizate peste resturile fostelor case, rezultată în anii ‘80, oamenii erau descurajați să se reunească în spații publice. Soluția noastrã, câștigătoare a concursului de arhitectură din 2012, încerca să găsească varianta optimă pentru un spațiu public major atât de necesar orașului, dar fără o intervenție în forță care să șteargă tot ce exista înainte.


Am identificat zonele cu calități pozitive, ce puteau fi păstrate, de exemplu rezerva de spațiu verde din jurul scării Boromir, sau direcția diagonală de parcurgere a spațiului, existentă sub forma unei străzi înainte de sistematizarea comunistă și evidențiată în noua propunere prin textura diferită a pietrei cubice tăiate. Am considerat că maximul de flexibilitate conferit de un teren plat și deschis este parametrul esențial al unui spațiu public central.
Întrucât terenul prezenta declivitate atat pe direcția nord-sud cât și est-vest, conexiunile cu zonele adiacente s-au realizat prin rampe, scări și gradene, care au primit locuri de odihnă în diferite conformații. Piața rectangulară se scufundă spre nord și se transformă într-un amfiteatru. Colțul de sud-est se ridică cu câteva trepte pierdute față de strada pietonală de la sud, conferind astfel Pieței prestanța unei scene urbane.


Iluminatul public urmărește atât conturul rectangular al pieței, cât și direcția diagonală, prin prevederea unor stâlpi mai mari. În centrul Pieței a fost prevazută o fântână arteziană. Deși a fost necesară desfacerea unui număr însemnat de copaci, pomii plantați depășesc numeric pe cei existenți înaintea intervenției, fiind distribuiți în aliniamente compacte pe margini, pentru a nu împiedica desfășurarea evenimentelor de amploare. Sunt din esențe diverse și în câțiva ani, ei vor oferi umbră și un spectacol cromatic acordat anotimpurilor.
În paralel cu amenajarea exterioară, s-a realizat proiectul pentru un pasaj pietonal, dorit cu insistență de administrație, ce subtraversează intersecția centrală și o parcare subterană de 200 de locuri. Pasajul comunică și cu parcarea și încorporează două spații expoziționale mari, ce constituie și un refugiu pentru evenimentele din Piață, pe timp nefavorabil.

În doar câteva luni de la inaungurare, noua Piață centrală a găzduit evenimente publice din cele mai diverse, confirmând flexibilitatea spațiului care poate acomoda un mare număr de spectatori, conferind acestora o bună vizibilitate. Numeroase piese de teatru pentru copii și adulți, concerte mai mari și mai mici, caravana filmului românesc, prezentări de carte, târguri de Crăciun și Paște, târguri tradiționale vâlcene s-au adaptat la noua topografie și umplu constant Piața.

 

(Foto credit: uar-bna.ro; e-zeppelin.ro; google.com/maps)

Pe scurt:

Zonă: Râmnicu Vâlcea

Suprafață: 17200 mp

Consultanță peisagistică: Alexandru Pripiș (Gedeus)

Proiect arhitectură: Dragoș Popescu, Șerban Marinescu, Bogdan Vitec, Alexandru Pop

An proiectare: 2013

Execuție: Mitliv Exim SRL + Polystart Impex SRL

An execuție: 2015-2017