Terasă Ciprian

Dorit inițial ca un cadou pentru jumătatea sa, Ciprian a transformat rapid proiectul în realitate. A urmărit îndeaproape designul propus de noi și a transformat vechea grădină bătrânească într-un spațiu de nerecunoscut.

Terasa nou creată înglobează astfel o zonă de lounge, formată dintr-o bancă construită în consolă, jardiniera pe care aceasta se sprijină și o piesă de foc care funcționează și ca masă și spațiu de depozitare.

Piesa de foc este elementul principal al spațiului, care atunci când nu este folosit etalează pietrele mari, albe. Oricând își dorește o atmosferă mai apropiată, Ciprian aprinde butelia de camping montată la interiorul mesei, iar limbile de foc încep să șerpuiască printre pietre, făcând serile de toamnă mai plăcute.

Treiajele vechi au fost înlocuite de panouri de lemn ale căror fante au rolul de a profila lumina LED-urilor montate pe verso.

În locul pavajului din dale de beton am optat pentru folosirea deck-ului din acelasi lemn compozit folosit și pe gard, rezistent la UV și intemperii, și care nu necesită întreținere.

Ghivecele verde-lime întregesc atmosfera caldă și primitoare și dau o notă fresh spațiului.

Pe scurt:

Zonă: București

Suprafață: 30 mp

Proiect: Gedeus

Asistență de șantier: Gedeus

An execuție: 2014

Colaboratori: Floreșteanu Jenică / Garden Services