Ca si spatiu pentru loisir, gradina se dezvolta in cadrul unor popoare cu puternice principii culturale, influentate in pricipal de istorie, religie si clima. Forma, continutul si caracterul spatiilor verzi private si publice dintr-o comunitate au fost astfel modificate odata cu trecerea timpului capatand reprezentari eterogene. Infatisarea din prezent a gradinii de loisir este fructul unei evolutii indelungate ce a avut ca si fundatie credinta, astfel designul lor a gravitat foarte mult timp in jurul religiei.
Gradinile antice ale Mesopotamiei
Mesopotamia, localizata odata in regiunea ce include in prezent o zona din estul Siriei de azi, sud-estul Turciei, si o mare parte din Irak, era flancata de doua rauri, Tigrul si Eufratul. Denumirea “Mesopotamia” are etimologia provenita din grecescul “intre rauri”. Este cea mai veche comunitate si dateaza din anul 7000 i.h., numeroase civilizatii inflorind in regiune. In secolul al 6-lea i.h. a devenit parte din Imperiul Persic, cel mai mare imperiu pana la acea vreme. Cunoscuta ca si “leaganul civilizatiei”, Mesopotamia a servit drept spatiu pentru unele dintre cele mai vechi asezari. Civilizatia Sumeriana, care s-a nascut in regiune in jurul anului 3500 i.h., a construit un sistem de canale si primele orase ale lumii. Raul Tigru aduce apa intr-o zona arida, desertificata, si a sustinut comunitatile agricole pentru numeroase milenii.
Harta Mesopotamiei si a Imperiului Persan
Arheologii si istoricii au sugerat diversi factori ce ar fi putut dezvolta inflorirea oraselor si organizarea societatilor antice. Printre acesti factori sunt incluse nevoia de irigatie, cresterea densitatii populatiei, razboaiele, productia specializata, si comertul la scara inalta. Conform uneia dintre teorii, luncile aride in care se dezvoltau orasele aveau nevoie de cresterea masiva a irigatiilor pentru a sustine cresterea semnificanta a populatiei. Constructia si ingrijirea instalatiilor de irigare, ca si distribuirea apei, necesitau o elita manageriala. Elita forma miezul societatii complexe. Conform altei teorii, cand un teren arabil era complet ocupat, conflictele se inteteau intre locuitori si vecinii acestora. Un grup va fi ingenuncheat si astfel supus, formand o clasa sociala mai joasa, iar invingatorii vor forma elita importanta din central asezarii.
Cresterea rezervelor de hrana a constituit o conditie in dezvoltarea societatii urbane antice. Aceasta a fost implinita prin domesticiri mai eficiente, mai mult cultivatii si strategii productive mai intensive. Fiecare dintre aceste imbunatatiri ale beneficiului brut din agricultura venea evident cu un cost. Intensificarea producerii de animale domestificate si plante adesea rezulta din specializarea pe o singura cultura pentru un control mai bun al inmultirii. Desi aceasta specializare de obicei conducea catre o mai mare productie, punea in acelasi timp fermierul intr-un mai mare pericol de esec. Extinderea cantitatii de teren cultivabil de asemenea prezenta un castig mai mare, dar cu mai multa munca pe unitatea produsa. Acest cost ar rezulta din distanta mai mare pe care producatorii vor fi nevoiti sa o parcurga pana la terenul arabil, si din faptul ca cel mai mult pamant fertil ar fi deja in folosinta, asa ca fermierii isi vor epuiza fortele in zone mai putin productive.
De-a lungul timpului, cel mai eficace mod de a mari productia de hrana s-a dovedit a fi intensificarea practicii agriculturii exploatand la maxim terenul pentru a oferi maximul de produs. Acest lucru s-a realizat prin plantarea rasadurilor mai dese, micsorand zonele necultivate, si irigand mai eficient terenurile. Fiecare dintre aceste proceduri a avut ca rezultat oferirea unei cantitati mai mari de hrana societatii. Minusurile erau insa enorme in sensul ca necesitau mai multa forta de munca si crestea de asemenea si pericolul degradarii mediului. Plantarile mai dense si mai dese diminuau fertilitatea solului, in timp ce irigarile excesice ar fi condus la o prea mare impregnare cu apa a solului si salinizarea acestuia. Nici una dintre aceste proceduri pentru extinderea productiei nu era in mod natural rea, dar fiind date mediul si contextul societatii, ele trebuia folosite intr-o maniera moderata, sau exista riscul de a submina in cele din urma abilitatile de producere a hranei pentru societate.
In Mesopotamia, la baza religiei trona natura. Locuitorii venerau si slaveau zeitati ale vegetatiei, furtunii, ploii si fertilitatii. Apa constituia notiunea fundamentala a vietii, astfel incat s-a infiripat ideea conform careia din amestecul de apa dulce( Apsu) si apa sarata (Tiamat) s-au nascut zeii si oamenii.
Gradinile suspendate din Babilon, supranumite si Gradinile Semiramidei, dupa numele legendarei regine a Babilonului, erau o constructie compusa din mai multe terase suprapuse, retrase succesiv, pe care erau amenajate zone cu o vegetatie luxurianta. Gradinile au fost ridicate in coltul nord-estic al palatului lui Nabucodonosor, langa poarta zeitei Istar. La baza aveau forma unui patrat cu latura 123 m, inaltimea maxima fiind de 23 m.
Strabon si Filas din Bizant povestesc despre misterioasele gradini :
“Gradina are patru laturi. Ea este formata din bolti arcuite care se sprijina pe fundatii in forma de cuburi. Te poti urca pe acoperisul ultimei terase pe o scara in forma de spirala.”
“Gradinile suspendate au plante deasupra nivelului solului, iar radacinile acestor plante par sa se afle mai degraba pe o terasa decat pe pamant. Intreaga structura se sprijina pe coloane. Mai multe paraiase provenite din izvoare aflate la inaltime se scurg pe niste canale. Aceste izvoare iriga gradina, intretinand radacinile plantelor si pastrand locul umed in permanenta.”
Specialistii contemporani spun ca atunci cand soldatii lui Alexandru cel Mare au ajuns pe pamantul fertil al Mesopotamiei si au vazut Babilonul au fost uimiti de frumusetea acestuia, povestind compatriotilor, la intoarcerea acasa, despre minunatele gradini cu palmieri din Mesopotamina, despre palatul lui Nabucodonosor, despre turnul din Babel. Mai tarziu, imaginatia aprinsa a poetilor antici a “mixat” aceste elemente pentru a da nastere uneia dintre cele mai frumoase povesti, devenita ulterior “minune a lumii”.
O contradictie apare, totusi: in timp ce avem din partea unor istorici greci, ca Borossus si Diodor din Sicilia, descrieri detaliate ale gradinilor, babilonienii nici macar nu le pomenesc in inscriptiile lor, cu toate ca mentioneaza cetatea Babilonului si zidurile care o inconjurau. Chiar si istoricii care ofera detalii impresionante despre gradinile suspendate afirma ca ei nu le-au vazut.
Reprezentare a Gradinilor Suspendate – Maarten van Heemskerck
In zonele mai inalte dinspre nord, asirienii si persanii fiind pasionati de gradinarit, au amenajat parcuri de mari dimensiuni, cu zone de padure densa, in care organizau partide de vanatoare. De asemenea au proiectat pe vaste terenuri libere gradini rectangulare imprejmuite cu ziduri, irigate de bazine si canale, umbra fiind asigurata de palcuri de arbori. Aceste gradini erau un simbol al Paradisului, inspirandu-i pe artistii si poeti persani, dar si pe tesatorii de covoare.
In timpul modificarilor treptate suferite de gradinile de agrement, arhitectura a fost elementul ce le-a fost permanent dominant si de care au fost strans legate. In Antichitate, caracterizate de un stil geometric riguros, gradinile erau prezente in special in curtile interioare ale cladirilor. Din structura lor era nelipsita apa sub diferite forme: bazine si fantani ori canale.
Legile Mesopotamiei
Regele Hammurabi era foarte cunoscut pentru legile sale. El a promulgat circa trei sute de legi, care erau aplicate destul de strict. Printre ele se numără:
- Daca cineva nu are suficientă grija de un baraj, şi barajul cedeaza, el va fi vandut, iar banii obtinuti vor inlocui recolta pierduta în timpul inundarii culturilor.
- Daca cineva inunda culturile unui vecin, ii va plati pierderea.
- Daca cineva isi lasa gradina in seama unui gradinar, iar acesta isi face treaba bine timp de patru ani, in al cincilea an proprietarul e obligat sa ia parte la gradinarit.
- Daca gradinarul nu si-a facut treaba bine, iar plantele sufera, el va plati pierderea in functie de productia vecinului.
Gradinile Egiptului Antic
Inca din secolul al III-lea i.h., egiptenii si-au creat gradini in interiorul perimetrului limitat de peretii ce le inconjurau casele. Dispunerea acestor gradini se obisnuia sa se realizeze in jurul unui lac rectangular flancat de randuri de pomi fructiferi si plante ornamentale, dupa cum ni se arata si in picturile murale din interiorul mormintelor. Este cunoscut faptul ca egiptenii au devastat gradinile siriene si au capturat cativa gradinari, inspirandu-se astfel din cultura Siriei.
Actualele reminiscente ale gradinilor Egiptului Antic sunt foarte rare, acest lucru se datoreaza in parte excavarilor timpurii neprofesionale care au distrus probabilele dovezi ramase.
Gradinile sacre aveau lacuri, papirusi, flori si plante vegetale, dovada fiind reprezentarile schematice din interiorul mormintelor antice. Arbori exotici adusi din tarile supuse, in timpul Noului Regat, erau plantati in gradini “botanice” sacre.
Persoane individuale au lasat notatii ce descriu gradinile proprii. Lui Ineny, un architect care se pare ca a trait in perioada de domnie a lui Amenhotep I, i-a fost descrisa elogiator una dintre gradini situate inspre vest: “sa te plimbi prin gradina racoroasa si umbrita de smochini, sa admiri maretia si frumusetea arborilor pe care i-a plantat si ingrijit cat a trait pe aceasta lume”. Speciile variate din gradina construita de Ineny includeau un numar de 90 de salcami si 170 de palmieri, ansamblul aflandu-se in vestul Thebei.
Gradinile erau foarte des asezate inspre nord cu scopul de a fi umbrite in cea mai mare parte a zilei, si pentru a permite brizei ce batea din acea directie sa conduca mirosul florilor inspre locuitori. Se presupune existenta unor logii ori ferestre la nivelele superioare ale constructiilor, care permiteau contemplarea gradinii.
Mai multe picturi funerare descriu ceea ce ar putea fi considerata o gradina standard: intr-un aranjament simetric, era prezent in fata casei, un lac rectangular sau in forma literei T. Aceasta gradina este inconjurata de diverse specii dispuse alternativ. Nu era un fapt neobisnuit sa fie construite pergole de-a lungul axului principal sau in jurul lacului. De mentionat este faptul ca aceste lacuri erau de cele mai multe ori populate cu pesti exotici. Arborii de dimensiuni mai reduse erau plantati langa lac, iar cei de talie mare precum palmierii, erau plantati pe randuri exterioare. Acest aranjament oferea o perspectiva mai buna asupra centrului gradinii.
Pana la finele Regatului de Mijloc, gradinile aveau sa fie udate cu ajutorul ulcioarelor transportate pe umerii carausilor. Primele mecanisme cu contragreutati au oferit o mai usoara irigare a terenului cultivat.
In unele cazuri existau mai multe lacuri, iar o gradina putea fi impartita in mai multe zone. Oricum, se cunosc urmatoarele fapte:
- Partea frontala avea un lac rectangular, paralel cu raul, decorat cu plante acvatice, si de asemenea nu lipseau palmierii si smochinii.
- Sectiunea mediana a gradinii era imprejmuita cu un zid si plantata cu arbori de dimensiuni reduse, probabil specii rare.
- Partea posterioara avea dimensiunile cele mai mari si din nou se repeta lacul rectangular ce era imprejmuit pe o latura cu palmieri si pe cea opusa cu smochini. In apropierea partii inferioare exista un mic foisor de tipul celui din Amarna. Pe laturile mari ale gradinii era cate o alee pe marginile carora erau plantati alternand arbori de specii diferite, formand un ecran de vegetatie pe marginile proprietatii.
In gradinile Egiptului Antic erau folosite adesea arbori in combinatie cu diverse plante. Exista o varietate de circa 18 specii de arbori folosite constant. Printre cei mai populari se numara smochinul (Ficus sycomorus), rodiul (Punica granatum), nucul (Juglans regia), iuiuba (Ziziphus jujube), salcia (Salix), maslinul, salcamul (Robinia pseudoacacia) si tamariscul (Tamarix gallica). Plante des intalnite in gradinile Egiptului Antic erau: margareta (Chrysanthemum leucanthemum), matraguna (Mandragora officinalis), trandafirul, irisul, mirtul (Myrtus communis), iasomia, iedera (Hedera helix), narcisa, maghiranul (Origanum majorana), dafinul (Laurus nobilis), crizantema si macul (Papaver rhoeas). Cel mai adesea erau cresteau papirusul, lotusul si vita de vie.
Gradinile antice ale Persiei
Persia este localizata in vestul si sud-vestul Asiei. La apogeul imperiului, se intindea de la Egipt pana in India. A fost cucerita de Alexandru cel Mare in anul 334 i.h. Persia a fost numele oficial al Iranului pana in anul 1935. Climatul uscat si arid al Persiei a avut un impact major asupra designului gradinilor lor paradisiace.
Apa a fost o importanta metafora in introspectia fiecarui persan. Asa cum apa calma iti reflecta propria-ti imagine, la fel devenise si gradina un spatiu de reflexive spirituala.
Apa era deasemenea si un semn al bogatiei. Oamenii avuti isi creau curti inguste cu scopul de a obtine zone umbrite iar astfel aerul mai rece era atras in interiorul structurii. Aceste curti interioare cateodata aveau si fantani care asigurau umiditatea. Ele asigurau in acelasi timp si sunetul de fundal ce ajuta la scopuri meditative.
In anul 711 d.h., sirienii invadeaza Spania. Au continuat sa guverneze Granada cand au pierdut provinciile nordice. Au mentinut controlul in sudul Spaniei pana in 1492. Acesti nomazi s-au indragostit rapid de climatul mai putin dur al Spaniei. Arabii au adus cu ei si respectul gradinilor persane.
Spaniolii au dobandit mai multe aspecte ale gradinilor incluzand si grija pentru conservarea apei. Si ei au indragit sunetul linistitor al apei, si au reusit sa redea aceeasi stare de spirit.
Una dintre cele mai folosite forme in Gradinile Persane este cea cuadrupla. In acest mod, “paradisul” este asezat in interiorul unui patrat ce este la randu-i divizat in altele mai mici de canale de apa. Apa curge astfel spre toate semnele cardinale: nord, sud, est, vest. “Paradisele” mai mari dau viata astfel unora de dimensiuni mai reduse.
In Granada influenta araba ramane neschimbata. Constructia palatului Alhambra a inceput in 1377. Gradina originala avea in colturi portocali, si era impartita de patru canale mici ce izvorau din fantana centrala.
Bibliografie:
- Microsoft Student with Encarta 2008
- adaptare dupa: Ana-Felicia Iliescu – Arhitectura peisagera, 2003
- Alwan, K. – The vaulted structures of the so-called hanging gardens, 1979
- Stephanie Dalley – Garden History”, Vol. 21, No. 1., 1993
- http://darkwing.uoregon.edu/~arch/181/persiangarden.html
– contact Peisagist Alexandru Pripis : 0722.386.992 –